Usturoiașii (Mycetinis scorodonius)

Mycetinis_scorodonius
Mycetinis scorodonius
Vă place mujdeiul? Eu mor după el; la propriu și la figurat. Până nu demult, ori de câte ori mâncam mujdei, resimțeam arsuri și dureri de stomac; dar cu toate astea nu mă puteam abține să nu mănânc. Mai nou, am scăpat de aceste arsuri și pot consuma chiar și o căpățână întreagă de usturoi fără probleme ulterioare. Mujdeiul se poate face în multe feluri... dar mie îmi place cel mai mult cu smântână...

smântâma parcă îi mai amplifică aroma, dar în același timp o face și mai cremoasă ... nu vă pot descrie exact senzația, dar dacă vă place și vouă, știți bine despre ce vorbesc. Și ce bine merge aproape la orice: ciorba de burtă, pește, cartofi prăjiți ...

Dar usturoiul este mult mai mult decât o aromă; aș spune chiar că este și un medicament; deoarece proprietățile sale medicinale sunt recunoscute de secole întregi. Printre acestea putem enumera pe scurt: proprietăți antibacteriene, anticancerigene, antibiotice, antioxidanți, echilibrarea tensiunii arteriale, întărește sistemul imunitar ... și nu în ultimul rând combate mătreața. Dar mai multe privind aceste aspecte vă poate oferi sfatul medicului.

Ca și specie de ciupercă, Usturoiașii (Mycetinis scorodonius) au fost clasificați multă vreme în genul Marasmius. Dar studiile de ADN au arătat clar că este vorba de o specie total diferită, motiv pentru care l-i s-a creat propriul gen, și anume Mycetinis. Denumirea generică de Mycetinis e puțin neclară dacă ținem cont și de denumirea de Mycena în sine, care se trage din vechea greacă μύκης și înseamnă "ciupercă"; astfel Mycetinis ar însemna "ca și o mycena" sau "ca și o ciupercă". Ceea ce în sine nu spune mare lucru despre acest burecior. Epitetul de scorodonius în schimb este mai grăitor, deoarece înseamnă "care miroase a usturoi". Astfel s-a ajuns și la denumirea populară a lor de Usturoiași. În popor l-i se mai spune și Bureciori sau Cocârle...

Usturoiașii (Mycetinis scorodonius), ca de altfel și suratele sale miros a usturoi atât de strident încât de multe ori îi poți găsi prin pădure, după miros; putând fi sesizați de la câțiva metri distanță. Dacă în cazul majorității acestor specii de Mycetinis, mirosul devine mai puternic doar după sfărâmarea printre degete a ciupercii, în cazul M. scorodonius mirosul acesteia este la fel de strident și înainte și după. Motiv pentru care de multe ori această ciupecuță este folosită ca și condiment la mâncăruri, unde suplinește aroma usturoiului. Pentru asta este deshidratată și apoi măcinată. Condimentarea mâncării realizându-se cu pulberea (făina) obținută din această ciupercă.

Descrierea ciupercii:
Regnul: Fungi
Diviziunea: Basidiomycota
Clasa: Agaricomycetes 
Ordinul: Agaricales
Familia: Marasmiaceae
Genul: Mycetinis
Specia: Mycetinis scorodonius
Sinonime: Agaricus scorodonius, Marasmius scorodonius, Chamaeceras scorodenius, Gymnopus scorodonius, Mycetinis scorodonius var. scorodonius
Specie protejată: comună

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII












•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Pălăria: pe la 2-3 cm diametru, convexă inițial dar se aplatizează cu vârsta, putând ajunge chiar ușor adâncit central și/sau cu un cucui central la maturitate. Prezintă pălăria uscată, netedă dar acre poate deveni ușor încrețită, de culoare ocru-maronie ce se va decolora odată cu vârsta. Poate prezenta (sau nu) un colorit mai închis la culoare pe partea centrală a pălăriei.
Lamele: atașate foarte ușor sau deloc de picior, albicioase, ușor distanțate.
Culoarea sporilor: albă
Sporii: 6-10x3,5 microni, netezi, în formă de sâmbure sau elipsoidale, inamyloide. Pleurocystida lipsește. Cheilocystidia de40x11 microni, mai mult sau mai puțin cilindrică și de multe ori lobată.
Piciorul: de până la 6 cm lungime și 0,5-3 mm grosime, este egală, cilindrică, uscată, netedă sau cu câteva firisoare mărunte la baza piciorului. De culoare inițial albicios-maronie, care odată cu înaintarea în vârstă a ciupercii devine tto mai închisă la culoare, trecând în maroniu-roșcat închis, chiar negricios. În totdeauna mai închis la culoare către baza ciupercii.
Carnea: subțire, inconsistentă, maronie.
Gustul și mirosul: puternic a usturoi.
Distribuția: este o specie specifică emisteferi nordice; specie saprofită întâlnită de acele căzute a coniferelor (ocazional pe scoarța coniferelor căzute la pământ). O găsim în grupuri răsfirate sau compacte pe perioada verii și a toamnei în special la munte.
Comestibilitatea: comestibilă.
Specii asemănătoare:
  • Marasmius alliaceus - prezintă un picior mai păros și catifelat, precum culoarea pălăriei și a lamelor are nuanțe de roz
  • Mycromphale perforans - prezintă un picior mai păros și catifelat, crește pe ce căzute de brad și molid, perzintă un colorit de un maroniu mai închis la culoare.
  • Mycetinis copelandii - prezintă un picior mai păros și catifelat, precum spori mai lungi, se găsește in vestul Americii de Nord.
  • Mycetinis olidus - prezintă un picior mai păros și catifelat, precum spori mai lungi, se găsește in estul Americii de Nord.

2 comentarii :