Stejarul și ciupercile sale

Quercus sp.

Amintiri, precum la ce vârstă și cu ce scop am citit această legendă îmi sunt parcă în ceață, dar îmi aduc aminte foarte clar de conținutul ei. Pe toată durata școlii am fost un rebel în ceea ce privește lecturile obligatorii și suplimentare;  nici în ruptul capului nu-mi plăcea să citesc ceea ce era recomandat. În schimb citeam orice altceva cu plăcere; și tocmai de aceea nu mai rețin cu ce ocazie citisem legenda ...

Stejarul din Borzești a lui Eusebiu Camilar. Rețin,că m-a impresionat la vremea respectivă povestea lui Ștefăniță; iar azi, sunt impresionat de acest copac. Mă impresionează nu doar vârsta la care poate ajunge (stejarul de la Cajvana, are peste 800 de ani), ci de însuși copacul prin tot ceea ce reprezintă.

Stejarul (Quercus sp.) este un copac de zonă temperată; copac asemeni fagului, la care nimic nu se pierde: cu lemn de esență tare, foarte apreciat atât în industria construcțiilor cât și industria mobilieră;  ghinda folosită ca hrană pentru animale (porci); scoarța folosită în tăbăcărie și medicină (conține tanină și este un antiseptic al florei microbiene)... Se întâlnește mai ales în zonele de câmpie și deal, solitar sau în păduri, păduri pure sau mixte cu alte foioase. Nu lipsește nici din mitologie, fiind considerat odinioară copacul adevărului...

Dar trecând peste toate astea, m-aș opri la aspectul vieții; stejarul adăpostind adesea o micro-faună activă: furnici, gândaci, ciuperci... care iau parte în mod activ la întreținerea și reciclarea copacului și a deșeurilor sale vegetale; și astfel am ajuns și la subiectul nostru: ciupercile. Pe sub stejari vom întâlni deasemeni o multitudine de ciuperci, dintre care v-aș prezenta câteva în ele ce urmează:

Buretele viperei (Amanita phalloides), unul dintre ciupercile noastre micorhize, cele mai periculoase și pe care orice ciupercar amator ar trebui să o cunoască chiar și cu "ochii închiși". Printre semnele distinctive enumerăm: lamele albe, inelul alb (poate fi trecător) și bulbul alb, bine pronunțat. Dacă nu cunoașteți bine ciupercile, evitați cele care prezintă aceste detalii și nu regretați nimic din cea ce pierdeți.

Buretele cu fes (Amanita calyptrata), micorhiză dar mai rară; numele și-l trage din grecescul kaluptra, ceea ce înseamnă căciulă, fes. Acest burete este asemănător Crăiței, în sensul de colorit și comestibilitate, respectiv otrăvitoare consumată în stare crudă. Poartă diferite denumiri în funcție de zonă: Amanita lanei, Amanita calyptroderma, dar atenție mare pentru a nu o confunda cu surate ale ei otrăvitoare.

Gălbiorii (Cantharellus cibarius), este următoarea specie de ciupercii micorhize asociate (și) stejarului și foarte apreciate la rândul lor; pretându-se oricărei metode de conservare. O regăsim la fel, vara și toamna în păduri de foioase și de conifere. Atât gălbiorii cât și hribul cenușiu sunt specii ușor de recunoscut și de către ciupercarii amatori.

Limba boului (Fistulina hepatica), este o ciupercă saprofită (de reciclare), dar care uneori poate "prinde" și comportament parasitic. Este a doua ciupercă din această serie a celor comestibile și "imposibile" de confundat chiar și de către amatori. Este cunoscut de puțină lume, ca atare de multe ori este ignorat (spre bucuria cunoscătorilor).

Urechea stejarului (Inonotus dryadeus), specie de ciupercă parazită iubitoare de căldură, crește pe timpul verii și la începutul toamnei. Parazitează în rpimul rând stejarul și castanul și în totdeauna o vom găsi aproape de baza copacului. Este ușor de recunoscut după culoarea gălbuie și a picăturilor ca de chihlimbar ce le secretă atunci când ciuperca încă este tânără.

Râșcovul stejarului (Lactarius quietus), în ciuda faptului că este considerată o ciupercă comestibilă care de multe ori se găsește din abundență; valoare sa gastronomică foarte mică face ca de multe ori să fie ignorată. Este o specie micorhiză considerată a crește (exclusiv) în parteneriat cu stejarul și o întâlnim pe timpul verii și toamna.

Puiul pădurii (Laetiporus sulphureus), specie saprofită și parazită în același timp, este o ciupercă comestibilă cât este tânără (cât este moale și la apasare secretă un lichid abundent). Datorită aspectului "unic", se numără tot printre ciupercile "inconfundabile". Consumat în stare crudă poate crea probleme de disconfort gastrointestinal.

Shiitake (Lentinula edodes), specie saprofită pe stejar (și alte foioase), este una dintre ciupercile regilor. Comestibilă și cu nenumărate calități medicinale, este cunoscută încă din antichitate și folosită mai ales în orient. Face parte dintre ciupercile cultivabile fără mari eforturi, iar dacă în 1974 Japonia deținea locul întâi cu 94% din producția mondială, astăzi ea este depășită de către China, care are peste 85% la ora actuală.

Porumbița (Russula cyanoxantha), specie micorhiză și comestibilă, este una dintre ciupercile apreciate gastronomic, în ciuda faptului că alte specii de Russula ar fi mai aromate; este o specie specific Europeană. O caracteristică al acestei specii ce o diferențiază de alte specii de Russula este faptul că aceasta are lamele moi si flexibile, pe când restul de specii Russula au lamele rigide ce se rupt foarte usor.

Coada curcanului (Trametes versicolor), specie saprofită la rândul ei, este una dintre ciupercile cele mai răspândite în emisfera nordică și una dintre ciueprcile cele mai respectate pe plan internațional din punct de vedere medicinal. Se consideră ca fiind un agent anti-cancerigen și datorită acestui fapt este intens studiată în zilele noastre.O întâlnim pe tot parcusrul anului.

Lista este lungă și mai poate continua, dar nu pot să nu amintesc și de o altă ciupercă mult mai mică dar cu putere de distrugere mult mai mare, și anume: Ofilirea stejarului (Ceratocystis fagacearum), ciuperca vânează, se instalează și omoară stejarul. Importanța sa a fost recunoscută în 1944, când în peste 40 hectare de păduri de stejari din America, Wisconsin;  mai mult de jumate din suprafață a fost infestată cu această ciupercă. Din păcate se răspândește foarte rapid, deoarece este purtat și inoculat de către insectele ce trăiesc pe stejari, cum este gândacul de stejar (Pseudopityophihorus spp.). iar lupta contra ei este ineficientă. Ciuperca practic închide canalele prin care circulă lichidele necesare supraviețuirii copacului și astfel stejarul este condamnat la moarte. Nu se cunoaște încă o modalitate de a salva un copac infestat, singura opțiune este controlul preventiv și eliminarea oricărui copac infestat ... (nu sunt specialist și n-am studiat fenomenul dar la câți copaci se usca anual și prin pădurile noastre, nu m-ar mira să ne confruntăm și noi cu aceași problemă, mai mult sau mai puțin conștientizată și de către autorități).