Mitra văratică (Helvella elastica)

Helvella elastica

Mitra văratică (Helvella elastica) sau mai zis și Zbârciogul văratic sau Zbârciogul elastic, face parte din a treia familie de ciuperci grupate sub numele de zbârciogi. Speciile din aceasta familie, la fel ca și cele din familia Gyromitra, conțin giromitrină, ca atare sunt otrăvitoare ...

E drept că conținutul lor de giromitrină este mai scăzut ca și în cazul Gyromitrelor, dar la urma urmei prezintă aceași toxină în cantităță diferite de la specie la specie. Mitra văratică se aseamănă foarte mult cu Zbârciogul gras, deoarece ambele sunt considerate otrăvitoare și cu toate astea în unele zone se consumă ambele. Și iarăși ironia sorții face ca denumirea de Helvella  să se tragă din antichitate unde se folosea pentru o plantă aromatică. În consecință la ciuperci ar însemna "ciuperci aromate". (Ce ți-e și cu natura asta!)

Se aseamănă mult cu Helvella atra despre care nu se ştie dacă este comestibilă, ca de altfel și cu specii ca Helvella albipes care are picior mai subtire și până la 4 loni ai pălăriei; Helvella latispora al cărei pălărie are tendința de a se lamina în sus (exterior), față de H. elastica a cărui pălărie se lamiează în jos (spre interior)...

Un aspect interesant în ce privește această ciupercă este faptul că în urma unui studiu efectuat in 2005 în Corea, al cărui scop urmărit era efectuarea de fibrinoliză (procesul de descompunere a cheagurilor de sânge ca cauzate de proteina fibrină) și a constat în analiza extractelor a 67 de specii de ciuperci, Helvella elastica o fost printre cele 7 specii de ciuperci care au dat rezultate pozitive în controlul acestui proces.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Helvella elastica:

Pălăria de 2-6 cm, destul de răsucită şi cu lobi de forme neregulate, are un aspect caracteristic de şa sau mitră papală. Suprafaţa sa este uscată, netedă şi catifelată, variază în colorit de la gri-maroniu la gri-gălbui. Inclusiv suprafața interioara (sau de jos) este netedă. Prezintă spori de culoare albă.

Piciorul este are 3-7 cm, estecilindric sau turtit, albicios sau cu nuanțe rozalii, mai gros la bază şi subţiat la vârf, la început plin, apoi gol în interior, neted sau puţin zbârcit.

Carnea are consistenţa cauciucului, elastică, cu miros plăcut dar necaracteristic şi gust foarte slab. 

Distribuția:  este o ciupercă întâlnită în emisfera nordică: Europa, America și Asia; specie oficial declarată saprofită dar cu presupunere de a fi micorhiză; creşte pe pământ, de obicei în grupuri mici, prin pădurile de conifere, cel mai des pe lângă cărări de munte, din iulie și până în noiembrie.

Comestibilitate: comestibilă, de calitate slabă; dar conține giromitrină în cantități mici, ceea ce o include în categoria ciupercilor otrăvitoare.