Shiitake (Lentinula edodes)

Shiitake
Shiitake
Secole de cultura si invataminte iar lumea moderna le ignora. Ne place "Nobila Casa", "Shogun"-ul pentru ca ne descriu o lume diferita bazata pe o cu totul alta filozofie de viata, dar nu retinem nimic din ele, nu adoptam decat superficialul si eticheta. Ani multi de istorie ne-au dovedit cunostiintele avansate ale asiaticilor, (ex. hartia, praful de pusca, medicina...) dar noi ne limitam doar la ai eticheta ca fiind "asiatici" si ne consideram superiori lor. Dar este chiar asa? Ciupercile Shiitake ne demonstreaza inca odata cum ca suntem ignoranti. De ce spun asta?

Pentru ca Shiitake aduna la un loc mult mai mult decat credem la prima vedere; iar "asiaticii" stiu asta de secole, o exploateaza si chiar o considera ca o componenta a vietii vesnice. Adica ciuperca este ca si bitterul suedez, buna la orice si oricand; este comestibila, de calitate foarte buna si in acelasi timp o ciuperca medicinala cu un camp larg de folosinta. Dar din pacate este populara doar in orient, pentru ca noi ne limitam la Champignoane si uneori la Pleurotus. Paranoia noastra fata de ciuperci nu ne lasa sa incercam si altceva decat ceea ce ne dicteaza mass-media. Da; mass- media; nu e nici o greseala, deoarece daca stati  si cercetati un pic, veti vedea ca tot cea ce consumam este directionat de catre mass-media, asta nu e paranoia. Uitati-va la influenta Coca-cola, iPhone sau luati orice alt exemplu doriti; nu sunteti influentati de ceea ce vi se comunica? Daca doriti si alte informatii, mult mai la obiect despre aceasta ciuperca fata de ceea ce va prezint in acest articol, o alta sursa buna de informare gasiti pe Ciuperci Shiitake.

Par de inger cu shiitake
Par de inger cu shiitake
Shiitake fiind ciuperca comestibila de calitate foarte buna, nu poate lipsi nici reteta zilei: Par de inger cu shitake,
Ingrediente: Paste par de inger pentru 4 portii (dar daca nu aveti, merg orice alte paste fainoase) si aceeasi cantitate de shitake, (reteta zice 6 ounce, ceea ce se traduce prin: 2 ounce de paste uscate =  1 pahar de paste fierte), 1 catel de usturoi tocat, 1/2 ceapa tocata, un sfert de pahar de vin alb, o lingurita de ulei de masline, un sfert de pahar de supa de pui, jumatate de pahar de smantana grasa, sare si piper dupa gust, 2 linguri de Parmezan ras, 2 lingurite de frunze de patrunjel proaspete, tocate.
Modul de preparare: Se pun la prajit la foc mediu usturoiul si ceapa  in uleiul de masline, pe masura ce se calesc se adauga ciupercile apoi supa de pui si vinul. Se fierbe pina ce intregul amestec scade cam la jumatatea volumului initial. Adaugati smantana, sarati si piperati dupa gust si scadeti sosul pina la densitatea dorita. In acelasi timp puteti fierbe pastele in apa putin sarata, apoi scurgeti pastele si amestecati-le cu sosul gata preparat pana ce pastele vor fi uniform acoperite de sos. Serviti pe farfurii usor incalzite si ornati cu frunze de patrunjel si parmezen ras.

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizare ciupercii Lentinula edodes:
Palaria de 5-15 (20)cm, bombata la inceput, se aplatizeaza cu maturitatea ca la finele perioadei sa fie chiar un pic apasata; exemplarele tinere au marginea palariei rasfranta; iar cuticula prezinta solzi matasosi de culoare alba sau maronii.
Lamele sunt albe la inceput si se coloreaza cu pete ruginii pe masura maturizarii, sunt dese si ating piciorul fiind foarte usor decurente.
Piciorul de 3-5 (10)cm lungime si 0.8-1.5cm grosime, uneori fiind descentrata, este usor bulbos catre baza, de culoare alba su solzi maronii, este fibroasa si tare.
Carnea este moale in palarie si tare, fibros in picior, de culoare alba, iar mirosul seamana foarte mult cu cel al usturoiului.
Distributia in natura: solitar sau in gupuri mari, mai ales in padurile de clima temperata din asia, cu preferinta pe castani dar si alti copaci de foioase: fag, stejar, arin; dar in totdeauna pe copacii cazuti, resturi in descompunere. Ca si anotimp o putem gasi din primavara pina toamna tarziu.

Imaginile le-am preluat de aici: Lentinula edodes, Spaghjetti cu shitake

Niciun comentariu :

Vă rog fără comentarii anonime pentru că nu vor fi publicate!
Demonstrați ca dețineți coloană vertebrală!

Trimiteți un comentariu